Cum am murit si cum am revenit din morti

 

    Acum un an, un an si ceva, am inceput sa ma descompun. Incet dar sigur ma imputinam de la o zi la alta. Pielea dintre degete isi pierdea pigmentul, coatele mi se inegrisera brusc, la gura imi aparuse o zabala, penisul devenise un bot de carne vie, tocmai bun de aruncat la giste. Tot timpul imi era o sete cumplita si urinam de trei patru ori pe noapte. Urinam alb, un lichid care mirosea a medicament. Cel mai grav insa era faptul ca imi pierdeam vederea. Nu mai vedeam sa conduc, nu mai puteam citi la televizor, nu mai distingeam foarte bine persoanele cu care discutam fata in fata. Imi schimbam ochelarii saptaminal si la fiecare noua schimbare mai adaugam cite doua, trei dioptrii la cele pe care le aveam pina atunci. Ajunsesem intr-o luna la cifra -6 si daca continuam asa intr-o alta luna  sau doua urma… sa orbesc.
      Eram disperat. Eu, un barbat de 58 de ani, 120 kilograme la 1 metru 76 , un om care nu a fost niciodata bolnav, ma stingeam pe propriile picioare. Incepusem sa ma gindesc la moarte, la viata de apoi, la rai si iad. Imi numaram pacatele tineretii, pe cele de la maturitate si socoteala finala ducea indubitabil la concluzia ca viitorul meu presedinte pe intrega durata a vesniciei va fi chiar Diavolul in persoana. Fusesm si betiv si fumator si afemeiat, atunci cind mai eram barbat, asa ca probabil  seful iadului daduse deja dispozitie sa se aprinda focul sub cazanul cu smoala care ma astepta.