Batranetea si afinele

                                                                      

       Am gasit un articol publicat recent in Daily Mail  despre afine si batranete. Puteti sa il cititi si dvs in original aici.  Pentru cei mai putin familiarizati cu limba engleza va oferim o sinteza in limba romana: 
„Un studiu recent a demonstrat ca afinele nu doar preintampina pierderile de memorie, dar actioneaza chiar si dupa ce acestea au inceput sa apara, ameliorand considerabil situatia. In cadrul experimentului, pensionarii care consumasera zilnic cate jumatate de litru de suc de afine, timp de 12 saptamani, s-au descurcat cu 40% mai bine la testele de memorie decat inainte de inceperea cercetarii. In cadrul studiului realizat in SUA s-a descoperit ca pensionarii s-au descurcat, dupa cura cu suc de afine, cu 33% mai bine la testele care au presupus memorarea unor liste, si cu 40% mai bine la asocierile de cuvinte. Comparativ cu un alt grup de pensionari care consumase suc de struguri, bautorii de suc de afine s-au descurcat cu 33% mai bine la memorarea unor liste.”

Eu, de cind merg la pensiunea Cara in Poiana Marului am luat contact si cu acest produs. Pina anul acesta nu stiam nimic despre afine si proprietatile lor curative.  Acum sunt in stadiul copilului mic care duce totul la gura. Dar daca duceti afine la gura,aveti de cistigat. Cititi mai multe despre afine aici.

Codul eticii turismului montan

 

      In ultimul week-end petrecut la munte, am avut o lunga discutie cu proprietarul pensiunii Cara. Mi se plingea omul ca in activitatea lui, are parte si de tot felul de experiente nefericite. I-am cerut exemple concrete si a inceput sa mi le povesteasca cu obida omului patit: o notarita din Bucuresti avea pretentia sa i se duca supa in camera, un grup venit din Craiova dorea sa joace fotbal pe ploaie, un avocat din Arad s-a suparat ca nu a gasit in barul pensiunii Teacher’s, desi existau alte trei marci de wiskey. Lungul sir de exemple a continuat cu un iubitor de „muzica” care asculta in camera manele la un casetofon, altul care a verificat ecoul muntilor cu ajutorul muzicii house emise de statia lui performanta din masina si asa mai departe. Dar discutia noastra nu s-a cantonat numai  la manele, la pretentiile de service-room ale unor turisti, la diversitatea marcilor de alcool sau la faptul ca gazonul de pe terenul de fotbal se depreciaza foarte usor pe ploaie. Conversatia noastra a evoluat de la snobismul manifestat de unii turisti la comportamentul reprobabil si agresiv al altora. “Poiana Marului nu este o statiune de fite” imi spunea domnul Puiu. “Nu are rost sa vii aici ca sa iti etalezi jeep-ul 4×4 sau geanta Louis Vuitton. Motivul este simplu: aici, la munte, fitele sunt …nepretuite. Nimeni nu le baga in seama.”

    Dupa ce am ajuns la Timisoara, mi-am recitit notitele din convorbirea avuta la Poiana Marului si mi-am pus intrebarea daca exista un cod al bunelor maniere la munte. Am rasfoit zeci de pagini pe Google si am constatat ca exista chiar si un cod etic al turistului montan. Cel mai complet material l-am gasit pe un site care facea prezentarea Muntilor Bucegi. Il reproduc mai jos mot a mot, dar, in viitorul apropiat, il voi sintetiza intr-o versiune mai scurta si cu citeva completari de esenta.

Codul international de semnalizare in caz de pericol la munte

 

Dupa cum ati citit aici una dintre legile muntelui cere ca tot omul care urcă spre înălţimi să cunoască  codul internaţional de semnalizare cu ajutorul căruia se dă alarma pe munte in caz pericol.
 Codul a fost adoptat de Congresul de la Paris, din 21 iunie — 4 iulie 1937, de catre Uniunea Internaţionala a Asociaţiilor Alpine (U.I.A.A.) şi recomandat a fi cunoscut şi folosit, cînd e cazul, de către toţi turiştii din lume care urcă pe înălţimile munţilor.
Trebuie ştiut că la munte alarma înseamnă, totodată, şi chemare în ajutor.
Aceasta se face prin lansarea în spaţiu a şase semnale pe minut, la intervale egale între ele, adică un semnal la zece secunde.Semnalele lansate pot fi: luminoase, vizuale sau acustice.
Semnale luminoase se pot realiza cu diferite mijloace.
Noaptea- cu ajutorul lanternei, al unui felinar sau al oricărei surse luminoase (foc de tabără, flacăra unui aragaz, primus de voiaj — prin acoperirea-descoperirea lor cu un hanorac, o pătură); sau se pot aprinde, succesiv, la intervalele cerute de cod, chibrite de vînt.

Regulile muntelui

Exista o vorba ca in munti domneste libertatea. Vorba este valabila numai pe jumatate fiindca in munti natura te judeca la fiecare pas si te pedepseste grav daca ii incalci regulile. Dar sa vedem concret care sunt aceste reguli: 

1.Nu plecati pe munte singur. In grup, orice problema se rezolva mai usor.

2.Un grup are un conducator. Un grup nu se desparte. Grupul se adapteaza la posibilitatile celui mai putin pregatit.

3. Nu plecati pe munte decat intr-o perfecta stare de sanatate. Nu va supraestimati rezistenta fizica si psihica.

4. Pe munte se pleacă numai cu echipament corespunzător, adecvat anotimpului si obiectivului propus pentru acea zi.

5. Invatati masurile de prim ajutor si codul international de semnalizare in caz de accident pe munte. Aveti datoria sa ajutati orice om in dificultate pe care il intalniti.

6.Nu consumati alcool pe traseu, sub nici un motiv. Pe munte nu trebuie sa indurati niciodata setea dar nu o stingeti cu alcool.Alcoolul este cel mai mare dusman al drumetului la munte.

Cu copilul la munte

    

       In ultimul meu week-end petrecut la munte, am avut o surpriza de proportii. Am descoperit printre turistii cazati la Pensiunea Cara din Poiana Marului trei familii cu copii mici si foarte mici, chiar sub un an. Mi-am pus atunci intrebarea fireasca: “Ce i-a determinat pe acesti oameni sa mearga acolo la sfirsit de sapatamina?” La fel de firesc, au inceput sa apara si raspunsurile.

      Primul argument ar fi ca Poiana Marului are cel mai curat aer din Banat (am scris despre acest lucru  aici.)

      Al doilea argument ar fi ca altitudinea de sub 1000 de metri este cea mai potrivita pentru prima excursie la munte a copilului lor si micutul este ferit astfel de  socul adaptarii la noul mediu. Se vede ca parintii respectivi erau niste turisti cu discernamint care s-au informat in prealabil pe net, exact asa cum vrea Udrea in noua strategie „explore the Carpathian garden.”   

O lingurita de sanatate

 Cum mergi spre Poiana Marului, imediat cum iesi din satul Maru, pe marginea soselei te intilnesti cu culegatorii de afine. Se spune ca sunt mai multi, dar eu nu am vazut decit unul, maximum doi intr-o duminica. Au marfa in galetuse mici de numai 5 kilograme si pancarde in miini pe care scrie cu litere de o schioapa „AFINE”.  Am citit si eu bannerul din viteza masinii si am oprit. Recunosc ca la inceput ma interesa mai mult ideea de afacere de la marginea drumului si mai putin produsul vindut. Dar Ion, vinzatorul, mi-a modificat interesul cognotiv imediat. In doua- trei minute mi-a dezvaluit toate culisele afacerii.  Am aflat astfel ca nu muncea singur. In timp ce el vindea la marginea drumului, nevasta, fratii si copii lui erau in virf de munte la cules.  Afinele se culeg greu. Sunt atit de marunte incit, ca sa obtii un kilogram trebuie sa depui eforturi serioase si sa parcurgi kilometri intregi.  In consecinta, pretul de 8 lei /kg nu mi s-a parut prea mare. Mai ales fiindca erau proaspete, tocmai atunci aduse din virful  dealurilor subcarpatice. Fiindca culegatorii de sus, atunci cind reusesc sa adune 3-4 kilograme, dau fuga la vale sa le predea lui Ion. Si Ion vindea de 80- 100 de lei pe weekend, asadar vreo 3-4 milioane pe luna. Nu e un cistig prea grozav mai ales ca el se imparte la 4-5 persoane care muncesc  tot week-end-ul si uneori parcurg pe jos distante impresionante.

         Fiindca m-am lamurit ca nu e o afacere sa culegi afine,  am abandonat subiectul si am trecut la proprietatile  produsului. Si la acest capitol Ion, vinzatorul, m-a dat gata. Stia ca afinele micsoreaza nivelul de zahar in singe, inbunatateste vederea, regularizeaza tractul intestinal si cite  si mai cite. Spre deosebire de el, eu nu-mi aminteam decit ca pe la Istorie Militara  in Academie ni se povestise ca in timpul celui de al doilea razboi mondial, pilotii de vinatoare  primeau o masa de afine inainte de a pleca in misiune, noaptea.  Cam asta era tot ce stiam eu despre afine.

Cind am ajuns acasa, la Timisoara, m-am documentat serios si iata ce am aflat:

Trasee turistice in zona

Trasee turistice

Linie albastra: Statiunea Poiana Marului – Cioaca lui Baloi -Varful Piatra Scorilei  sub Varful Muntele Mic –  Complex turistic Muntele Mic : timp 4-4,30 ore.

Triunghi albastru: Statiunea Poiana Marului a�� Mt. Buza Nedeii a�� Varful Nedeii a�� Varful Nevoia : timp 5-6 ore.

Cruce albastra: Statiunea Poiana Marului – Valea Marului – Valea Bistra Marului – Gura Vaii Pecineaga – Culmea Mt. Paltinetu a�� Varful Bloju a�� Varful Custurii a�� Varful Zeicu – Mt. Tomeasa – barajul Lacului Gura Apei – Colonia Tomeasa : timp 9-10 ore.

Triunghi rosu: Statiunea Poiana Marului – Valea Bistra Marului – Saua Iepii a�� Stana Corciova – barajul Lacului Gura Apei – Colonia Tomeasa: timp 6,30-7,30 ore.

Cum se ajunge in Poiana Marului-Caras Severin?

            Poiana Marului este situata la 20 de km de Otelul Rosu. Daca plecati din Timisoara parcurgeti ruta Lugoj- Caransebes-Otelul Rosu in aproape 2 ore ( 120 de kilometri), luind in considerare si opririle fortuite dintre Lugoj si Caransebes (in prezent se repara soseaua, dar termenul de dare in folosinta este 30 octombrie 2010- speram sa se respecte).  Asadar, dupa ce iesim din Otelul Rosu, in comuna Zavoi, faceti la dreapta peste calea ferata si rulati pe un drum betonat,  facut de comunisti, de pe vremea cind a inceput constructia Barajului Maru. Drumul se prezinta insa in conditii destul de bune, desi suprafata de aderenta este aspra, foarte potrivita pentru calatoriile pe timp de iarna. Dupa ce rulam 12 kilometri, evitam satul Maru, facind la dreapta intr-o intersectie in care exista un singur indicator, mic si pricajit, pe care scrie Spre Schitul Poiana Marului =17 kilometri ( intre noi fie vorba, Schitul Poiana Marului este chiar in mijlocul statiunii Poiana Marului; nu stiu cum schitul a avut 3-4 lei sa faca un indicator si primaria din Zavoi ( comuna de care apartine statiunea) care  incaseaza taxe si impozite serioase de la proprietarii de pensiuni, nu a montat un indicator de doamne ajuta in acea intersectie).

 Dupa ce ati ocolit satul Maru, dupa vreo 6 kilometri  intilniti  Barajul de arocamente Maru si incepeti sa rulati pe linga lac, un drum deosebit de pitoresc, dominat de  stinci golase  si pilcuri de conifere si foioase. La coada lacului, incepe statiunea.   

 Pentru a fi in pas cu vremea, va pun la dispozitie si o harta Google pe care va puteti orienta simplu urmarind indicatiile de mai jos:  

1.click pe harta si pe sageti si deplasati-va in directia dorita;  

2.click pe + sau pe – pentru a va apropia sau departa (zoom);

 3.selectati markerul rosu si deplasati-l pe harta. Coordonatele GPS sunt calculate in functie de el.

Aerul nostru cel de toate zilele

                                                                                                                                                            

                           Mama Natura ne furnizeaza aer de calitate si noi il degradam in fiecare clipa      

Un adult are nevoie de 12 mc de aer pe zi cu conditia sa nu faca nimic in ziua respectiva, cu exceptia respiratiei, fireste.  Daca adultul nostru munceste, se zbate, se agita toata ziua, cantitatea necesara de aer creste în funcţie de efortul depus de organismul lui.  Astfel, un alergător de cursă lungă poate consuma peste 25 mc de aer pe zi, iar o secretara numai 14. Problema alergatorului si a secretarei este aceeasi: aerul pe care il respira este putin si prost. 

   In urma cu citiva ani, am facut o socoteala cu necesarul de aer pentru cetatenii Timisoarei si am ajuns la concluzia ca numai pentru respiratia oamenilor sunt necesari  zilnic vreo 4.000.000 de metri cubi, iar pentru “inspiratia” masinilor din trafic mai trebuie  vreo 12.000.000. “De unde atita aer?” ma intrebam atunci,  stiind ca pe linga Timisoara nu exista  nici o padure ecuatoriala. Am facut diverse investigatii si pina la urma am aflat: aerul timisorenilor vine din Muntii Poiana Rusca,  Masivul Retezat, Muntii Apuseni  si din celelalte zone impadurite din imprejurimi. Pe deasupra, in aceste locuri in care se fabrica aerul, esentele sunt pure si nu sunt amestecate cu pulberi in suspensie, oxid de carbon, gaze de esapament si alte parfumuri de  gen urban . Ei bine, ca sa ma lamuresc pe deplin cum sta treaba aceasta cu aerul respirabil, m-am dus prin munti si am inceput sa caut aerul de cea mai buna calitate. Unde credeti ca l-am gasit? La Poiana Marului, ati ghicit. Felicitari pentru raspuns!

Spuneti-mi insa ce calitati are aerul din Poiana Marului?  Nu stiti?  Sa va spun eu. Calitatea aerului de munte este asigurata de patru componente esentiale: ozonul , ionizarea negativa,aerosolii naturali si puritatea. Sa vorbim acum cite putin despre fiecare. Mai intii despre